Social

Vino cu o idee bună pentru iluminatul festiv pe strada Mărășești şi câştigi 500 de euro!

Vino cu o idee bună pentru iluminatul festiv pe strada Mărășești şi câştigi 500 de euro!

Asociația Daisler, alături de Daisler Print House și Primăria Timișoara anunță lansarea primei ediții a concursului Lights ON în orașul luminilor.

Lights ON este singurul concurs de concepte și idei pentru iluminatul festiv din România, iar în Cluj-Napoca se desfășoară deja cea de-a patra ediție. Concursul a debutat în 2015 și a pus la dispoziție ceea ce trebuia spre a fi iluminată Piața Mihai Viteazu, în anii următori fiind puse la bătaie strada Mihail Kogălniceanu, în 2016, și Bulevardul Eroilor, în 2017.

2018 este anul în care este supusă atenției persoanelor cu studii de inginerie/arhitectură/design Piața Avram Iancu și este, totodată, anul în care se lansează pentru prima dată concursul în afara municipiului Cluj-Napoca, și anume în Timișoara.

Competiția are ca scop găsirea de soluții pentru iluminatul festiv al unei zone deosebit de importante pentru locuitorii municipiului Timișoara și anume strada Mărășești, aflată în perimetrul pietonal din zona centrală a orașului. Aceasta are ocazia să beneficieze de soluții “out of the box” în privința iluminatului festiv din partea comunității creative, contribuind la creșterea atractivității zonei și la creșterea gradului de satisfacție al locuitorilor orașului respectiv.

Concursul se desfășoară pe platforma www.lightsonromania.com, administrată de Asociația Daisler, care continuă dezvoltarea proiectului inițiat la Cluj-Napoca de Daisler Print House. Un juriu de profesioniști aleși de organizatori (din care fac parte specialiști din domeniul vizual și tehnic) va desemna soluția câștigătoare pe baza regulamentului publicat pe pagina de concurs.

Tema acestui an este CENTENAR, iar soluția câștigătoare va fi premiată cu 500 de euro, bani oferiți de Daisler Print House, sponsor al acestui concurs. Soluția câștigătoare trebuie să se încadreze în bugetul de implementare de 45.000 lei, fără a-i depăși, implementare de care se va ocupa ulterior autoritatea publică.

„Comunitatea creativă are soluții dintre cele mai inedite și ne bucură faptul că autoritățile din țară încep să vadă că ceea ce noi oferim e un liant extrem de necesar între decidenți și specialiști, totul spre binele comunității. Amintim că în anii trecuți în Cluj-Napoca soluțiile câștigătoare alese de juriu au fost Snowballs – 2015 – Piața Mihai Viteazu, Forest Spirits – 2016 – strada Mihail Kogălniceanu și Beatrix – 2017 – bulevardul Eroilor”, declară organizatorii.

Toate informațiile necesare înscrierii în concurs sunt disponibile pe www.lightsonromania.com.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*