Social

Tren privat între Timișoara și Baia Mare

Tren privat între Timișoara și Baia Mare

Compania Astra Trans Carpatic din Arad a lansat o nouă rută operată cu un tren privat.

Trenul automotor circulă pe relația Timișoara- Arad-Satu Mare-Baia Mare, iar prima garnitură a plecat vineri dimineață de pe linia 1 din Gara Mare Arad. Compania operează cu trenuri care oferă condiiţii ce sunt considerate de lux, însă la aceleaşi preţuri ale biletelor ca şi CFR. Din decembrie, vor fi puse în circulație alte două trenuri, spune președintele companiei Astra Trans Carpatic, Valer Blidar.

„Am hotărât ca primul tren de acest gen să circule pe ruta Timișoara – Baia Mare, urmând ca din decembrie, odată cu introducerea noului mers al trenurilor, să plece de la Timișoara două trenuri cuplate până la Oradea după care să se separe, unul spre Cluj și unul spre Baia Mare. Avem o  zonă business și economic, toate scaunele sunt dotate cu măsuțe, zona business cu mese între scaune”, explică Valer Blidar.

Vagoanele sunt dotate cu sisteme de informare a pasagerilor, sisteme de enterteniment audio-video, cu internet, prize pentru curent electric, instalaţii performante de aer condiţionat şi încălzire.

Trenurile pot circula cu viteze de până la 200 km la oră însă sunt condiționate de calitatea infrastructurii feroviare din România. Investiția se ridică la circa 20 de milioane de euro iar întreg proiectul cuprinde lansarea a 15 garnituri de acest fel până în aprilie 2019.

Compania a lansat în cursul lunii februarie 2017 ruta Arad-Bucureşti, iar peste vară a efectuat transport şi pe ruta Arad-Mangalia.

 


Un comentariu

  1. Mai exista o ruta cu ocazia introduceri acestui tren ruta Arad – Timisoara celasi tren urmeaza ruta Timisoara – Baia Mare respectiv Cluj din decembrie!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*