Social

Romică Țociu și Cornel Palade vor întreține atmosfera la Ruga de la Uihei

Romică Țociu și Cornel Palade vor întreține atmosfera la Ruga de la Uihei

Se dă startul petrecerii de Sfânta Maria Mică! Aproape 90 de localități din județele Timiș si Caraș Severin se pregătesc de Ruga bănățeană.

În data de 8 septembrie, în calendarul creștin se sărbătorește nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mică, iar numeroase biserici din Banat poartă acest hram.

Astfel, timișenii sunt invitați cu mic, cu mare la muzică, joc și voie bună, sâmbătă la Rugă la Uihei, sat aparținător comunei Șandra.“Ocazie cu care de la ora 10 va fi un turneu Cupa satului Uihei, aflat la prima ediție, la care sunt înscrise 5-6 echipe din localitățile din șmprejurimi. Se vor decerna premii si diplome, premiul I, II și III, Cel mai bun jucător și Cel mai bun portar. Apoi, de la ora 17 are loc slujba la Biserica Ortodoxă din localitate, apoi va avea loc parada portului popular și deplasare în centrul localității unde va fi un spectacol artistic susținut de îndrăgiții interpreți de muzică populară. Este vorba despre Dolores Doncea, Adriana Curtu Voaidoș și invitați speciali de la București, Romică Țociu și Cornel Palade”, a transmis primarul comunei Șandra, Luchian Savu.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Șandra, iar pentru organizarea acestuia s-au alocat 10.000 lei.

 

(FOTO: Click.ro)

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*