Veste bună! Copiii din comuna Gottlob vor începe, în toamnă, grădinița dotată după standardele impuse de legislaţia europeană.
După opt luni de lucru, clădirea deteriorată a fost complet renovată, cu extindere, iar interiorul va avea mobilier nou-nouț.
“Am inaugurat grădinița cu program prelungit. După ce vom reuși toată dotarea, ne vom reorganiza un pic. Lucrările nu au durat mult, opt luni. O echipă profesionistă a terminat în timp util. Va deservi grădinița în jur de o sută de copii. E foarte frumoasă, utilă și bună. Grădinița a fost o clădire existentă, destul de deteriorată și am identificat o sursă de finanțare pe PNDL, am depus dosarul, s-a finanțat și atunci am hotărât să transformăm grădinița cu program normal, în grădiniță cu program prelungit. S-a extins grădinița, s-au făcut săli de clase noi, sală de mese și la mansardă s-a renovat totul și s-a făcut loc de dormit și sală de joacă pentru copii”, a precizat primarul comunei Gottlob, Gheorghe Nastor.
Valoarea totală a lucrărilor este de 900 mii lei, bani obtinuți prin Programul Național de Dezvoltare Locală.