Cultură

Ambulanţa pentru Monumente intervine la biserica din Jupâneşti

Ambulanţa pentru Monumente intervine la biserica din Jupâneşti

Ambulanţa pentru Monumente Banat intervine, în perioada 17-24 august, în cadrul celui de-al doilea proiect al său, care vizează reparaţiile bisericii de lemn din Jupâneşti, judeţul Timiş.

Este vorba despre una dintre cele mai vechi biserici din Banat datată între sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Cu sprijinul Mitropoliei Banatului şi a Primăriei Făget, se va interveni asupra învelitorii de şindrilă deteriorate, prelungind astfel viaţa monumentului şi pregătindu-l pentru o ulterioară restaurare.

Mitropolia Banatului pune la dispoziţie materialele de intervenţie în valoare de 3.500 de euro.

Echipa Ambulanţa pentru Monumente Banat cu ajutorul voluntarilor de pretutindeni şi-au propus să salveze acest lăcaş de cult. Mitropolia Banatului şi Primăria Oraşului Făget, vor asigura cazarea şi masa participanţilor la lucrările propuse.

Ambulanţa pentru Monumente Banat este un proiect cultural finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România, din Timbrul de Arhitectură, fiind coordonat de Asociaţia pentru Patrimoniu Activ – PACT, în parteneriat cu Asociaţia Monumentum, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş-Severin, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara.

Prima intervenţie a echipei Ambulanţa pentru Monumente s-a consumat pe raza Complexului Mulinologic de la Rudăria din Caraş-Severin, odată cu intervenţia la moara de lemn „Îndărătnica de la perete”, distrusă de viituri, potrivit radioresita.ro.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*