Social

Corpul consular din Timişoara şi prefectul de Timiş au donat sânge la Centrul de Transfuzii

Corpul consular din Timişoara şi prefectul de Timiş au donat sânge la Centrul de Transfuzii

Corpul consular din Timişoara, alături de alţi oficiali ai judeţului, a donat sânge, miercuri, la Centrul de Transfuzii Sanguine. S-au alăturat prefectul județului Timiș, Eva Andreaș, și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, Lucian Mihoc.

Printre cei care au donat a fost şi Niccolo Maso, consulul onorific al Italiei. Prima oară când a donat a fost la 19 ani.

„Nu este prima oară, dar este prima oară în acest centru. Cred că este o datorie pentru un cetățean și dacă cineva poate nu este sensibil din acest punct de vedere trebuie doar să se gândească că pentru el sau un membru al familiei să se gândească de ce nu ar trebui să dea sânge”, spune consulul onorific al Italiei.

Nu doar consulii au donat sânge în acestă dimineaţă. Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Banat”, Lucian Mihoc a venit să şi el doneze. Urmează ca pompierii să se mobilizeze în forţă, spune şeful ISU.

Iniţiativa de a reuni toţi oficialii internaţionali din Timiş îi aparţine consulului onorific al Spaniei la Timişoara, Jose-Miguel Viñals Ariño.

„Au răspuns bine, au răspuns pozitiv. Sincer eu am fost suprins pozitiv de cum a fost luată inițiativa. Eu sunt donator de mai mulți ani de zile, mereu în Spania sau aproximativ mereu în Spania, și am primit un mail în urmă cu câteva zile <hai să vii să donezi din nou> acolo la Barcelona. Am răspuns că nu sunt la Barcelona, dar e bine să donăm și am vorbit cu colegii și ne-am gândit că am putea face o acțiune împreună cu corpul consular și, din fericire, s-a alăturat nouă și doamna prefect”, a declarat consulul onorific al Spaniei la Timişoara, Jose-Miguel Viñals Ariño, conform Radio Timişoara.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*