Social

Activitatea a 32 de firme, suspendată de Poliţia Locală. Ce nereguli au găsit agenţii

Activitatea a 32 de firme, suspendată de Poliţia Locală. Ce nereguli au găsit agenţii

Politiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat în cursul zilei de vineri verificări pe str. Gh.Lazăr, în apropiere de parcarea unui supermarket, unde unii comercianți desfac produse diverse în chioșcuri din lemn fără a deține acord de funcționare pentru desfășurarea exercițiilor comerciale din partea Primăriei Timișoara.

Unul dintre comercianți, Alisadina SRL, vindea obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie etc, iar un altul, Organza SRL, punea în vânzare țigarete electronice. Cei în cauză au fost sancționați în urmă cu câteva luni, de această dată sancțiunea primită fiind de 1.000 lei, maximum prevăzut de lege.

Una dintre societăți, cea care vinde îmbrăcăminte, fiind la a doua sancțiune pentru nerespectarea legislației referitoare la neobținerea documentelor necesare pentru funcționare, urmează să fie propusă pentru suspendarea activității pe o perioadă de până la 30 de zile. De la începutul acestui an, polițiștii locali au demarat procedurile pentru propunerea de suspendare a activității pe o perioadă de până la 30 de zile în cazul a 32 societăți comerciale pentru lipsa acordului de funcționare, majoritatea desfășirând activități de comerț cu amănuntul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*