Eveniment

Au făcut pagubă la Orţişoara şi Ghiroda, iar acum sunt în arest

Au făcut pagubă la Orţişoara şi Ghiroda, iar acum sunt în arest

Doi bărbați, de 33 și 38 de ani, au fost reținuți de polițiștii Secției 3 Rurale Sânandrei pentru comiterea unui furt din societate comercială.

Miercuri, polițiștii au identificat și reținut doi  bărbați, de  33 și 38 de ani, bănuiți de furt dintr-o societate comercială, situată pe raza localității Orțișoara.

În fapt, în perioada 1-15  mai a.c., polițiștii au constatat că cei în cauză ar fi pătruns într-o societate comercială, iar dintr-un birou ar fi sustras două carduri de alimentare cu carburanți, pe care le-au folosit fără drept la alimentarea cantității de 6.860 de litri motorină, de la o stație de alimentare cu carburant, de pe raza localității Ghiroda, creând un prejudiciu în valoare 36.735 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bănuiții fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*