Veste bună pentru regiunea de vest a țării! La Timișoara se va construi un Spital Regional. Anunțul a fost făcut astăzi de către reprezentanții Guvernului.
La fel ca celelalte spitale regionale care urmează să se construiască, acesta va fi un spital clinic organizat cu o structură de specialități, cu o platformă complexă de investigații și intervenții terapeutice clinice și paraclinice, care va asigura asistență medicală pentru cazurile medicale complexe.
Spitalul din Timișoara va fi dotat cu heliport și elicopter pentru urgențe, precum și cu clinici de specialitate și centre de cercetare dotate corespunzător. “Guvernul României ne-a dat astăzi nouă, timișenilor, o veste extraordinară privind construirea unui Spital Regional la Timișoara. Un astfel de spital va putea deservi toată partea de vest a României. Așa cum am promis niciunul dintre proiectele majore al Județului Timiș nu va fi uitat și ne vom lupta în continuare pentru ele. Guvernul PSD sprijină Timișoara și județul Timiș, iar proiectele pe care le avem pe agendă dovedesc din plin acest lucru, fie că vorbim de Sala Polivalentă, Centura Timișoara Sud, Muzeul Revoluției, Proiectul Vaporașelor de pe Bega sau finanțări guvernamentale de aproape 800 de milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Mulțumesc și pe această cale Guvernului României pentru sprijin și vă rog să aveți încredere că tot ceea ce ne-am propus se va realiza”, a transmis președintele CJ Timiș, Călin Dobra.
Citește și:

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu se modernizează prin fonduri PNRR | VIDEO

Ambulatorul de Cardiologie al Clinicii ASCAR oferă evaluare completă și îngrijire continuă pentru pa...

Alarmă de Ziua Mondială a Obezității: „8 miliarde de motive pentru a acționa” împotriva unei epidemi...

Signa Champion, cel mai avansat RMN de la GE Healthcare, a ajuns acum la Timișoara. Exclusiv la Clin...

Investiții în sănătate: noi proiecte de peste 19 milioane de lei pentru modernizarea Spitalului de C...
























