Social

Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani. Tu ai fost la viză?

Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani. Tu ai fost la viză?

Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.

În vederea prelungirii valabilității permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut de alin. (1) la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș, cu armele înscrise în permis, precum și cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Valabilitatea permisului de armă se prelungește de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c), f), h) și i) din lege și prezintă dovada efectuării unei ședințe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepția posesorilor de arme de vânătoare.

Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege și după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donație, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate, în caz contrar fiind aplicabile dispozițiile art. 342 alin. 6 din Codul Penal.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în cazul în care aceștia au înstrăinat arma/armele deținute, prin intermediul unui armurier autorizat, în perioada de valabilitate a permisului de armă, ne pot transmite copia facturii prin adresa de email oug41.2016.arme@tm.politiaromana.ro sau personal la Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ce își desfășoară activitatea pe strada Protopop Melentie Drăghici nr.8-10, la sediul Poliției Municipiului Timișoara.

Programul cu publicul:

Luni: -10:00-12:00-preluare documente;

          -14:30-15:30 – eliberare documente.

Joi:    -10:00-12:00 – preluare documente;

          -14:30-15:30 – eliberare documente.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*