Sport

Liga Prieteniei Timișoara are un nou lider, după o victorie la ”masa verde”. Vezi toate rezultate!

Liga Prieteniei Timișoara are un nou lider, după o victorie la ”masa verde”. Vezi toate rezultate!

Două meciuri s-au jucat în ultima etapă disputată în play-off-ul Ligii Prieteniei Timișoara, la fel cum s-a întâmplat și în play-out-ul aceleiași competiții. Jocurile au dus din nou la modificarea liderului în clasament.

Liderul s-a schimbat din nou în play-off-ul Ligii Prieteniei Timișoara. Ultima etapă programată în cadrul competiției dedicate fotbaliștilor amatori, a căror partide s-au desfășurat pe terenurile bazei sportive Nefer Prod, a adus o mare surpriză! Deși meciurile sunt anunțate din timp, ”gazdele” de la Neferprod au ”beneficiat” de neprezentarea celor de la Partizan, drept urmare au câștigat partida la masa verde cu scorul de 3-0, fapt ce a dus la detronarea celor de la AVT Timișoara, care în această etapă nu au jucat. Astfel, Neferprod ajunge din nou lider în play-off-ul competiției având un punct în plus, dar și un joc mai mult disputat.

Tot în partea superioară a clasamentului s-a jucat și partida dintre Dedeman și AC Lipovei. Gazdele au debutat furtunos, iar la pauză conduceau deja cu 5-0. În repriza secundă, echipa din Calea Lipovei a încercat să nu se facă de râs, marcând de trei ori, însă nu a fost suficient, pentru că scorul a luat proporții în dreptul celor de la Dedeman, care s-a impus cu un neverosimil 10-3. Șase dintre reușitele echipei învingătoare au fost trecute în dreptul lui Banu Răzvan, acesta fiind completat de Suiu Adelin cu două goluri și Mădălin Ilinca, respectiv Dubovan Cosmin, care au marcat câte un gol. Trupa din Lipovei a punctat prin același jucător, Neag Pavel.

Clasamentul play-off-ului la acest moment poate fi consultat AICI.

În play-out s-au jucat tot două partide, prima fiind cea dintre Portocala Dilie și Rossonerii. Meciul a fost unul spectaculos, cu întoarceri de scor, dacă ”portocalele” au condus la pauză cu scorul de 3-2, adversarii s-au impus în final cu 6-4. Pentru Portocala Dilie au marcat Vișan Marian, Lucian Raita și Paulescu Iulian. Acesta din urmă a marcat două goluri, cel din urmă cu prețul unei auto-accidentări foarte serioase, care îl ține departe de terenul de fotbal pentru câteva săptămâni. Golurile oaspeților au fost marcate de Vic Silviu și Muică Octavian (câte două goluri), Fassle Bruno și Adrian Lobonea câte o reușită fiecare.

Ultimul joc al etapei a fost cel dintre Rapid Timișoara și FC SRS. Partida a fost una ”săracă” în goluri, însă foarte echilibrată. Și o echipă și cealaltă, au marcat câte o dată până la pauză, iar în partea a doua a jocului, doar oaspeții au mai dat gol, scorul final fiind de 1-2. Pentru rapidiștii timișoreni a înscris Dinu Nicolae, în timp ce oaspeții au reușit să obțină o nouă victorie ca urmare a golurilor înscrise de Balcan Alexandru și Iacob Florin.

Clasamentul play-out-ului la acest moment poate fi consultat AICI.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*