Eveniment

Mașina unui jurnalist din Timișoara, incendiată noaptea trecută

Mașina unui jurnalist din Timișoara, incendiată noaptea trecută

Autoturismul jurnalistului Dragoș Boța a fost incendiat noaptea trecută. La fața locului au ajuns două autospeciale și șapte pompieri pentru a stinge incendiul care se putea extinde și la alte mașini. Focul a început în partea din spate a mașinii, iar interiorul a fost ars complet.

Autoturismul Opel Vectra parcat lângă blocul din Timișoara în care locuiește ziaristul a ars în jurul orei 2.40. Incendiul a fost observat un vecin, care a sunat la 112.Pompierii au constatat că geamul din dreapta spate a fost spart.

Am intervenit pentru stingerea unui incendiu cu două autospeciale și șapte subofițeri. Cauza probabilă a incendiului, în urma cercetărilor, se pare că a fost acțiunea unei persoane”, a transmis plt.adj. șef Andrei Zițac.

Jurnalistul a declarat că cel mai probabil investigațiile și anchetele făcute au atras furia multora.

Această acțiune de tip mafiot mă face să cred că investigațiile pe care le-am făcut de-alungul timpului și dezvăluirile publicate pe PRESSALERT.ro au deranjat. Acțiunea din această noapte nu mă face nicio secundă să mă opresc din a-mi face meseria de jurnalist. Cred că este momentul să ne întrebăm cu toții dacă acceptăm ca Timișoara să se transforme într-o Sicilie în care tăcerea complice și cumetriile pe sub masă sunt mai importante decât orice”, a spus Dragoș Boța.

Poliția a deschis o anchetă pentru distrugere.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*