Sâmbătă, 2 iunie, de la ora 19, Sala Capitol va găzdui concertul susţinut de Alexandru Tomescu, în cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2018-BALADA, UN SECOL DE MUZICĂ.
Repertoriul propus publicului în acest an este un regal muzical, de 70 minute, care cuprinde piese unice și valoroase din creațiile lui Mihail Jora – Mica suita, Dinu Lipatti – Tema cu variatiuni din Sonatina op.1, George Enescu – Legenda, George Enescu – Aubade, George Enescu – Hora Unirii, Nottara – Siciliana, Mircea Chiriac – Serenada, Dumitru Capoianu – Habanera, Tiberiu Olah – Sonatina, Ciprian Porumbescu – Balada cu cor , aranjament Maestrul Grigore Cudalbu.
„Ca în fiecare an, aştept cu mare bucurie şi nerăbdare reîntâlnirea cu publicul iubitor de muzică și de frumos, la concertele Turneului Stradivarius! Anul acesta vom sarbatori cu totii Centenarul, așa că muzica românească este mai aproape de inima noastră ca oricând. Voi cânta, împreună cu pianista Angela Drăghicescu, lucrări spectaculoase semnate de Lipatti, Jora, Enescu si alții, iar momentul surpriză al serii va fi întâlnirea, în fiecare oraș, cu coruri din rețeaua națională Cantus Mundi – pentru a cânta împreună celebra Baladă de Ciprian Porumbescu. Este piesa pe care am îndrăgit-o încă din copilarie. Am visat mulți ani la această întâlnire magică – a sunetului viorii cu puritatea vocilor de copii – mă bucur că acum o pot împărtăși românilor și lumii întregi!”, spune Alexandru Tomescu.
O dominantă a profilului de artist al lui Alexandru Tomescu este abnegaţia de a duce marea muzică către oamenii obişnuiţi şi de a dedica activităţii caritabile o parte însemnată din evenimentele muzicale în care evoluează. Turneul Stradivarius 2018 susține o cauză socială și de interes public – „Sunet pentru sănătatea copiilor”, derulată de ONG-ul Life Educational for All, care se preocupă de dotarea cu audioteci a saloanelor pentru copii din spitalele din ţară, dar și cu aparatură electronică tv, dvd player, audioplayer, căști, dvd, cd-uri, cu jocuri, instrumente muzicale pentru copii, cărți de desenat și de citit și diverse consumabile (carton colorat, hârtie creponată, plastilină etc).