Eveniment

Poliţia a scos în stradă 450 de agenţi la Rusalii. Câte amenzi au dat

Poliţia a scos în stradă 450 de agenţi la Rusalii. Câte amenzi au dat

Aproape 450 de poliţişti timişeni au fost în stradă pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor, în perioada minivacanţei de Rusalii 2018, astfel încât, nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.

Poliţiştii au intervenit la 151 de solicitări primite din partea cetăţenilor şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 114.000 de lei.

 În perioada 25 – 28 mai, aproape 450 de poliţişti şi 180 de autospeciale au acţionat, pe raza judeţului Timiş pentru ca minivacanţa de Rusalii să fie petrecută în siguranţă.

Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca, în această perioadă, să nu fie înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi cele de natură judiciară să se situeze sub media ultimilor ani, reliefând faptul că măsurile pentru creşterea siguranţei cetăţeanului, adoptate de Poliţia Română, şi-au atins scopul.

Poliţiştii au intervenit la 151 de sesizări primite de la cetăţeni, dintre acestea 126 fiind apeluri prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

Ca urmare a măsurilor întreprinse, poliţiştii timişeni au constatat 57 de infracţiuni, au prins în flagrant delict 12 persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni şi au depistat o persoană urmărită naţional.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 538 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 114.000 de lei.

O atenţie deosebită a fost acordată traficului rutier, poliţiştii acţionând pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, pentru ca cetăţenii să se deplaseze spre zonele de agrement şi să se întoarcă acasă în condiţii cât mai sigure.

 Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 183 de sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 93 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

 De asemenea, poliţiştii au reţinut 19 permise de conducere şi au retras 2 de certificate de înmatriculare auto.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*