Social

Peste 100 de terase ”cu probleme”, descoperite la Timișoara. Amezile sunt ridicole!

Peste 100 de terase ”cu probleme”, descoperite la Timișoara. Amezile sunt ridicole!

Peste 100 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii locali societăților comerciale cu terase de pe raza municipiului Timișoara. Amenzile însumate ajung la 11.500 de lei, ceea ce înseamnă că au o medie ridicolă.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat, în ultima lună, o amplă acțiune de verificare a activității de comerț stradal la categoria teraselor sezoniere, cu scopul principal de a stabili modul în care societățile comerciale care au amplasate terase în fața punctelor de lucru dețin documentele necesare pentru funcționarea acestora pe domeniul public. S-a verificat existența acordului, a avizului de comerț ambulant sau a altor documente emise de Primăria Timișoara, alte reguli de comerț, acționându-se pentru depistarea comercianților neautorizați și achitarea taxelor de ocupare a domeniului public acolo unde era cazul.

Raportul controlului a dus la cifre amețitoare! 103 societăți comerciale cu terase din toate zonele orașului, 101 dintre acestea fiind sancționate contravențional cu amenzi ce totalizează 11.500 lei, ceea ce înseamnă o medie de nici 114 LEI/SANCȚINE aplicată! Amenzile sunt aberant de mici, iar în condițiile date, comercianții preferă să rămână în ilegalitate și să plătească, ocazional, aceste amenzi.

Sancțiunile au fost aplicate pentru lipsa autorizației, nerespectarea condițiilor din acordul de autorizare, neafișarea datelor de identificare, neafișarea prețurilor. Polițiștii locali promit că astfel de acțiuni se vor mai organiza și în perioada următoare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*