Eveniment

O femeie din Timiş, depistată cu buletin fals la Vama Jimbolia

O femeie din Timiş, depistată cu buletin fals la Vama Jimbolia

Poliţiştii de frontieră de la Jimbolia au depistat o femeie care intenţiona să iasă din România folosind o carte de identitate falsă, deoarece si-a pierdut documentul original.

Joi, în Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din ţară, o femeie, cetăţean român, în vârstă de 51 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Timiş, care s-a legitimat cu o carte de identitate românească.

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul de identitate prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Faţă de cele constatate, femeia a declarat că și-a pierdut documentul original şi în loc să se adreseze autorităţilor pentru eliberarea unui alt document, şi-a plastifiat o copie a acestuia, întrucât dorea să ajungă în Serbia.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei femeii şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara recomandă cetățenilor români sa prezinte la controlul de frontiera documente de identitate valabile, eliberate de autorităţile competente, în caz contrar riscă să fie sancționați conform legislației în vigoare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*