Social

Noile curse introduse de Tarom: Timișoara-Paris, Timișoara-Stuttgart și Chișinău-Timișoara

Noile curse introduse de Tarom: Timișoara-Paris, Timișoara-Stuttgart și Chișinău-Timișoara

Compania aeriana Tarom introduce curse noi. De la 1 iulie avioanele companiei naţionale vor decola din Timişoara spre Europa.

Conform AeroNews.ro, din Timişoara se va zbura spre Paris şi Stuttgart. “Ceea ce ne menține competitivi și activi în piață este tocmai dorința de a dezvolta noi orizonturi pentru pasagerii noștri. TAROM a pregătit 6 rute noi către destinații cerute de pasagerii din România. Avem două obiective: în primul rând vrem să răspundem cerințelor pieței naționale, oferind zboruri eficiente către Europa din Timișoara, Cluj, Sibiu sau Constanța. În al doilea rând, avem datoria să optimizăm utilizarea flotei TAROM”, a explicat Werner Wolff, director general al TAROM.

Dezvoltarea flotei TAROM cu două Boeing-uri 737-800, care vor sosi în iunie, a atras după sine o creștere a numărului de rute pentru pasageri. “Am țintit atingerea unor destinații cu potențial pentru pasagerii români din Banat și Ardeal, în Germania și Franța. În același timp, reiterăm faptul că în Anul Centenarului României, “TAROM unește” nu este numai un slogan, ci o strategie foarte clară de a aduce mai aproape românii de pretutindeni. Zborurile noi pe care le operăm din capitala Moldovei, Chișinău sunt dovada vie a faptului că România 100 este mai mult decât un simbol pentru TAROM”, a adăugat pentru AeroNews directorul general TAROM.

 


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*