Administrație

În curând, ne vom plimba pe Bega cu vaporetto

În curând, ne vom plimba pe Bega cu vaporetto

Timişorenii, dar şi cei aflaţi în vizită se vor putea deplasa cu vaporaşele. Primarul Nicolae Robu a anunţat că Ministerul Transporturilor a pregătit un proiect de hotărâre de Guvern pentru înființare Regiei Autonome „Administraţia Canalului Navigabil Bega” Timiș. Odată cu înființarea acestei regii, vaporașele pot fi puse în circulație.

„Vreau să îi mulțumesc domnului ministru Stănescu (Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – n.r.) pentru constructivitate și aparatului pe care îl conduce pentru că am primit o înștiințate cu tot conceptul pe care l-a indicat ministerului Dezvoltării, ministerului Transporturilor. Și a fost o deschidere și la ministerul Transporturilor și, prin urmare, s-a ajuns în această situație. Eu le-am spus celor cu care am interacționat că de la Primăria Timișoara vor avea totală deschidere spre colaborare, vom sprijini această structură care va fi regie în subordinea ministerului Transporturilor, spațiul îl dăm în regim de comodat, nu vrem să încărcăm cheltuielile de funcționare și vom ajuta cu tot ce putem. Aici vorbim de administrație și nu de politică”, a precizat Nicolae Robu.

Sediul Regiei de Administrare a Canalului Navigabil Bega va fi într-o casă care i-a aparținut Bibliotecii Județene.

Proiectul Ministerului Transporturilor se află în dezbatere publică până în data de 4 mai.

Cele șapte vaporașe cumpărate de Primăria Timişoara cu bani europeni nu au fost până acum puse în circulație din cauza problemelor birocratice.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*