Administrație

Peste 100 de proprietari de imobile istorice, amendaţi de polițiștii locali. Ar putea plăti impozite majorate

Peste 100 de proprietari de imobile istorice, amendaţi de polițiștii locali. Ar putea plăti impozite majorate

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal acționează permanent pentru verificarea proprietarilor de imobile, persoane fizice sau asociații, de pe raza Timișoarei pentru a le pune în vedere necesitatea demarării procedurilor de reabilitare a clădirilor pe care le dețin, amplasate în zona istorică, imobile aflate în diferite stadii de degradare.

Astfel, în urma verificărilor efectuate de polițiștii locali, au fost întocmite de la începutul acestui an 115 procese verbale de constatare proprietarilor de imobile istorice care nu le-au întreținut.

Potrivit Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, proprietarii de astfel de clădiri sunt obligați să efectueze lucrări de conservare, consolidare, restaurare, reparații, întreținere în condițiile legii și cu respectarea pașilor de obținere a autorizațiilor prevăzuți în actul normativ. În situațiile de acest gen sancțiunile sunt între 4.000 și 8.000 lei.

Astfel de clădiri au fost identificate în zone precum str. E. Ungureanu, E. De Savoya, 16 Decembrie, Ady Endre, 1 Decembrie, 3 August 1919, Romanilor, Dacilor, L. Blaga, Dacilor, Anton Pann, Stefan cel Mare, Mărășești, C. Negruzzi, Proclamația de la Timișoara, Gh. Lazăr, A. Seiler, F. Grisellini, Piața Traian, A. Mocioni etc. În toate cazurile constatate polițiștii locali au întocmit dosare care au fost înaintate către comisia mixtă constituită la nivelul Primăriei Timișoara în vederea supraimpozitării. Acțiunile continuă și în perioada următoare.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*