Eveniment

FOTO. S-a dat alarma la cea mai spectaculoasă clădire de birouri din Timișoara

FOTO. S-a dat alarma la cea mai spectaculoasă clădire de birouri din Timișoara

Intervenție dificilă, ieri, pentru pompierii timișeni. S-a dat alarma la cea mai spectaculoasă clădire de birouri din Timișoara! Zeci de oameni au fost evacuați din ansamblul Openville de la Iulius Mall, din calea flăcărilor.

Din fericire, totul a fost doar un exercițiu ISU privind managementul unei situaţii de urgenţă generată de producerea unui incendiu la o clădire înaltă, UBC 2, din cadrul Openville Timișoara. Scenariul prevedea ca în jurul orei 08:30, personalul aflat la etajul 8 al clădirii a observat o mare degajare de fum din camera serverului. Ca urmare a incendiului, se degaja foarte mult fum și 3 persoane nu au reușit să se autoevacueze fiind intoxicați cu fum, iar alte aproximativ 10 persoane, care își desfășurau activitatea la etajul 11 al clădirii, au fost surprinse de incendiu și s-au evacuat pe acoperișul clădirii.

Prin acest exercițiu s-a urmărit perfecţionarea deprinderilor personalului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”BANAT” al judeţului Timiş și a personalului din celelalte structuri cu atribuții în gestionarea unor astfel de situații de urgență pentru gestionarea unei situații de urgență.

La locul intervenției s-au deplasat echipaje din cadrul ISU Timiș: Grupa Operativă a unităţii, Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara cu o autoplatformă de lucru la înălțime 72 m (3 subofițeri), 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă (11 subofițeri), o autospecială de Transport Personal și Victime Multiple (3 subofițeri paramedici); Detașamentul 2 de Pompieri Timișoara cu o autoplatformă de lucru la înălțime 42 m (3 subofițeri), 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă (8 subofițeri), o autospecială de Transport Personal și Victime Multiple (3 subofițeri), Detașamentul de Pompieri Lugoj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (4 subofițeri), Stația de Pompieri Buziaș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (4 subofițeri), două echipe canine de căutare/salvare, echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Iulius Mall Timișoara.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*