Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I – judeţul Mehedinţi au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, hărțuire sexuală și folosire a funcției în scop sexual în formă continuată.
Miercuri seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Portile de Fier I s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, pentru efectuarea formalităţilor specifice, cetăţeanul român O.V., în vârstă de 55 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat de executare a închisorii, alertă introdusă de autorităţile române în data de 04.04.2018. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de 2 ani, 6 luni și 20 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, hărțuire sexuală și folosire a funcției în scop sexual în formă continuată.
Bărbatul în cauză a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinti, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.























