În perioada 08 aprilie, ora 20:00 – 10 aprilie, ora 08:00, se vor efectua activităţi tehnice de întreţinere/mentenanţă a programului model „Taxe de drum şi regim de autorizare” din cadrul Sistemului Informaţional Integrat Vamal bulgar.
Astfel, toate punctele de control trecere frontieră bulgare (cele aflate la frontierele interne şi cele aflate la frontierele externe bulgare), atât pe sensul de intrare în, cât şi pe sensul de ieşire din Bulgaria, vor funcţiona în regim de avarie.
“Precizăm că partea bulgară a menţionat că vor fi luate toate măsurile în aşa fel încât să nu existe probleme la niciun punct de trecere a frontierei bulgare, care se află la frontiera externă sau internă a bulgariei, îndeosebi la Punctul de Control a Trecerei de Frontieră Giurgiu-Ruse, în data de 05.04.2018 şi respectiv 09.04.2018.Vă comunicăm următoarele recomandări pentru cetăţenii români, care vor trece cu autoturisme, în calitate de turişti, prin punctele de frontieră bulgare în perioada menţionată mai sus: la intrarea în Bulgaria să achiziţioneze cu stricteţe vigneta pentru 7 zile; la revenirea în ţară, prin Punctul de Control a Trecerei de Frontieră Ruse, să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod – 2 euro”, transmite CNAIR.
Citește și:

Clarificare RETIM: schimbarea sediului social nu afectează taxele, impozitele sau contribuțiile econ...
S-a aflat ce a provocat explozia din municipiul Lugoj

Restricții de trafic rutier pentru lucrări la infrastructura de utilități și energie electrică

Consiliul Județean Timiș susține Gărâna Jazz Festival 2026, ediția aniversară cu numărul 30

„105 pentru Poli” – o aniversare în mișcare, despre spirit, comunitate și tradiție
























