Politic

ALDE Timiș caută să ajute tinerii fermieri

ALDE Timiș caută să ajute tinerii fermieri

Tema fondurilor europene, fie ea pe orice domeniu, a fost îndelung discutată și dezbătută. Unele au suferit modificări, altele nu.

Fondurile europene au stârnit interes pentru agricultorii din Timiș, însă mulți dintre ei sunt nedumeriți de regulile impuse, ba mai mult își doresc o simplificare a lor.

”Luând la pas județul nu m-am limitat doar la discuțiile din administrațiile locale, ci am încercat să identific trebuințele țăranului român. Suntem cu toții preocupați de gradul scăzut de dezvoltare economică a satului românesc. Gradul mare de îmbătrânire a populației din satul românesc necesită măsuri rapide pentru atragerea tinerilor în mediul rural pentru resuscitarea acestuia. M-am îndreptat către agricultorii din Timiș. Peste 25% din populația țării se ocupă cu agricultura, drept urmare este una dintre cele mai prolifice meserii practicate la țară.

Discutând cu câțiva fermieri din județ am ajuns la următoarea concluzie, care nu este deloc străină pentru noi: fonduri insuficiente pentru dezvoltare. Mulți dintre ei au luat direcția fondurilor europene, iar majoritatea s-au ”împotmolit”. Cei mai mulți sunt nedumeriți de regulile din ghidul solicitantului. Am să vă dau un exemplu. La pagina 34 din actualul ghid al solicitantului aferent submăsurii 6.1- Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri este o precizare care sună așa: *Pentru exploatațiile care vizează creșterea animalelor, solicitanții (tineri fermieri) trebuie să dețină în exploatația agricolă construcții zootehnice adaptate pentru creșterea animalelor și a păsărilor, însoțite de documentația doveditoare!

Păi oare tânărul fermier nu tocmai asta vrea să facă? Nu pentru a construi solicită acești bani? Aceste măsuri restrictive nu ajută tânărul să se dezvolte, ci îi pune bețe în roate, ba mai mult, îl ajută tot pe cel care are. Tinerii fermieri sunt dornici să acceseze fonduri europene însă este important să fie ajutați și nu încurcați.

Vom căuta să ajutăm la înlăturarea acestor măsuri restrictive. Am avut o discuție și cu deputatul ALDE Marian Cucșa pentru a veni în sprijinul tinerilor fermieri, iar pentru a încuraja instalarea lor în mediul rural, trebuie să-i stimulăm legislativ ”, a spus Gabriel Toie, secretar coordonator ALDE Timiș.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*