Duminică, 25 martie 2018 la Giarmata Vii, comuna Ghiroda, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş vă invită la un adevărat maraton folcloric, începând cu ora 10: 00 la secțiunea: laureați, localitățile: Dudeștii Noi, Deta, Giroc și Ghiroda vor prezenta un spectacol de peste 9 ore în care cei mai buni participanți de la toate secțiunile festivalului se vor întrece în a-și arăta măiestria și bogăția folclorului local.
Această etapă a festivalului încheie competiția iar juriul format din: maestrul Gelu Stan, prof. dr. Daniela Băcilă, prof. Remus Vălungan – secțiunea muzicală, maestrul Toma Frențescu, maestrul Peri Vasile (Arad), maestrul Nicolae Ursu – secțiunea coregrafie, Tania Țunaș, dr. Adela Popa și Alina Mafa – secțiunea: Recitatori dialectali, teatru, dr. Maria Hadiji și dr. Marius Bacriu – secțiunea Expoziții, colecționari și chef Nicolaie Tomescu și prof. Mărioara Pisat – secțiunea Gastronomie tradițională va avea misiunea de a realiza clasamentul final al concursului.
Intrarea este liberă.