Drumul judeţean care leagă Aradul de Timiş este tot mai aproape de a fi reabilitat. Consiliul Judeţean Arad a semnat proiectul tehnic pentru drumul Sânpetru-limită judeţ Timiş (spre Gelu).
Vicepreşedintele Sergiu Bîlcea susţine că după realizarea acestuia, lucrarea va fi scoasă la licitaţie.
Termenul de finalizare a documentaţiei tehnice este de patru luni, apoi lucrarea se va scoate la licitaţie pentru a se trece la modernizarea efectivă a drumului. „Am semnat contractul pentru elaborarea proiectului tehnic. După întocmirea acestuia, vom scoate lucrarea la licitaţie. Este un proiect finanţat din fonduri europene, iar strategia noastră judeţeană, de reabilitare şi modernizare a drumurilor, include şi acest tronson, pentru a «deschide» judeţul Arad, ca legătură cu Timişul”, a afirmat Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Proiectul de modernizare a tronsonului de drum menţionat are o valoare de 15 milioane de lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean este de circa 300.000 lei şi constă în modernizarea a aproximativ 7 kilometri de drum.
Beneficiari direcţi vor fi 6.200 de arădeni, dar numărul arădenilor care vor folosi acest drum este mult mai mare, pentru că acest tronson întregeşte legătura dintre Pecica şi judeţul Timiş, peste Mureş. „Beneficiari direcţi vor fi 6200 de arădeni, dar numărul arădenilor care vor folosi acest drum este mult mai mare, pentru că acest tronson întregeşte legătura dintre Pecica şi judeţul Timiş, peste Mureş. Nu urmărim doar dezvoltarea reţelei rutiere judeţene, ci şi asigurarea unei mobilităţi mai mari a investitorilor, a forţei de muncă, dezvoltarea turismului şi serviciilor în zonă, având ca finalitate creşterea calităţii vieţii”, a completat vicepreşedintele Sergiu Bîlcea.
Autorităţile mai spun că prin modernizarea drumului nu urmăresc doar dezvoltarea reţelei rutiere judeţene, ci şi asigurarea unei mobilităţi mai mari a investitorilor, a forţei de muncă, dezvoltarea turismului şi serviciilor în zonă, având ca finalitate creşterea calităţii vieţii.
Bun. Dar drumul de pelerinaj dintre Timişoara şi Lipova (partea jud Arad) – care este o RUŞINE de ani de zile, când îl fac?
https://www.youtube.com/watch?v=1K6IctQStfU