Economic

CCIAT, cel de-al doilea târg de job-uri în cadrul proiectului LaborNet

CCIAT, cel de-al doilea târg de job-uri în cadrul proiectului LaborNet

În calitate de partener al Proiectului LaborNet – Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş a organizat astăzi, în Sala Nera a Centrului Regional de Afaceri, cel de-al doilea Târg de Job-uri din cadrul proiectului.

La eveniment au fost invitate să participe companii timișene care și-au prezentat oferta de locuri de muncă și necesarul de personal, reprezentanți ai unor instituții care activează în domeniul ocupării și încadrării persoanelor pe piața muncii – Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Serviciul pentru Imigrări al Judeșului Timiș, dar și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă din zona tranfrontalieră, atât din Republica Serbia cât și din județul Timiș.

Din orașul Kikinda participă 40 de persoane care în cadrul proiectului al Camerei de Comerț Kikinda, în colaborare cu CCIA Timiș, au încheiat un curs pentru învățarea limbii române. Scopul a fost să îi punem în legătură cu ofertele de muncă și cu angajatorii din Timișoara ca ei să vadă că aici este nevoie de forță de muncă și din Serbia. Faptul că au terminat un curs de vorbire în limba română le va fi de folos eventual într-o situație de angajare aici. De asemenea, în Kikinda avem mulți ofertanți români pe piața muncii de acolo, care au deschis diverse afaceri. Rata șomanjului o putem exprima ca o evidență pe diverse profiluri. Începând de la persoane necalificate, până la personal cu calificare înaltă”, a transmis Jelena Mitrovic, director al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Kikinda.

Noi creăm și bune împrejurări pentru investitorii din România care să vină la noi. Aceștia să poată beneficia de sprijinul total al primăriei. Compania Zoppas este un exemplu pozitiv. Și ne așteptăm ca în perioada următoare să angajeze undeva la o mie de muncitori. Momentan, numărul este la jumătate”, a transmis Miodrag Bulajic, reprezentant al Primăriei Kikinda.

Proiectul LaborNet – Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia și vizează îmbunătățirea potențialului zonei pentru a asigura o creștere favorabilă incluziunii, a facilita accesul pe piața forței de muncă și a spori oportunitățile de angajare  în zona transfrontalieră.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*