Politic

Deputat Marian Cucșa: „Primarul Timișoarei Nicolae Robu, așa-zis liberal, apără cu disperare abuzurile și protocoalele secrete dintre SRI și DNA”

Deputat Marian Cucșa: „Primarul Timișoarei Nicolae Robu, așa-zis liberal, apără cu disperare abuzurile și protocoalele secrete dintre SRI și DNA”

Președintele ALDE Timiș, deputatul Marian Cucsa, susține că edilul Timișoarei apără cu disperare abuzurile și protocoalele secrete dintre SRI și DNA.

Ne-am obișnuit ca edilul șef al Timișoarei să-și dea cu părerea despre orice, că doar el se pricepe la toate, dar de fapt la nimic. Am observat în ultima perioadă interesul tot mai arzător al acestuia de a apăra instituțiile de forță în detrimentul drepturilor cetățeanului. Într-o democrație sănătoasă, pentru știința celui care se vrea lider al PNL, cetățeanul este pe primul loc, nu instituțiile de forță.

În aceste zile este foarte discutat subiectul desecretizării protocoalelor dintre SRI și DNA, protocoale care în 2016 au fost declarate neconstituționale de către CCR, deci, nu erau legale. Însă, primarul Robu, ca un veritabil apărător al abuzurilor, le vede legale, adică el știe mai bine decât judecătorii Curții Constituționale! Pe pagina sa de Facebook, unde altundeva, primarul Nicolae Robu scrie negru pe alb o pledoarie prin care vrea să îi convingă pe cetățeni cât de firești sunt aceste protocoale ilegale. De-a dreptul șocantă această atitudine a celui care se pretinde a fi reprezentantul cetățenilor.

Un alt subiect vehiculat de cei care sunt speriați de desecretizarea acestor protocoale este acela al afectării securității naționale, lucru total fals. Desecretizarea unor protocoale neconstituționale nu pune în pericol securitatea națională, de altfel și directorul SRI a declarat că este de acord cu desecretizarea. Așadar, domnule primar, dragi membri ai PNL-ului, „grozăvie” au fost abuzurile făcute sub umbrela acestor protocoale, prin care s-au încălcat drepturile și libertățile cetățenilor, nu desecretizarea lor. Această desecretizare ne poate aduce într-o stare de normalitate”, a afirmat deputatul Marian Cucșa, președinte ALDE Timiș.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*