Liga Națională de baschet feminin continuă la acest final de săptămână cu turneele din faza a II-a. În Grupa locurilor 6-9, singurul turneu programat are loc începând de vineri, 16 martie, până duminică, pe teren neutru, la Oradea.
Alb-violetele de la SCM Timișoara vor juca în ordine cu CSU Alba Iulia (astăzi, ora 18:00), Sirius Tg. Mureș (sâmbătă, ora 20:00) și FCC ICIM Arad (duminică, ora 18:00).
”Ne așteaptă un turneu greu prin prisma celor trei jocuri pe care le vom disputa în trei zile, mai ales în conditiile problemelor de lot pe care le-am avut în ultima perioadă. Fetele s-au pregătit bine în ultimele două săptămâni și mergem la Oradea să facem trei jocuri bune și să ne întoarcem cu cât mai multe victorii”, a spus Mihai Coldea, antrenorul SCM Timișoara.
La acest moment, ierarhia se prezintă astfel:
6. ICIM Arad – 24 puncte;
7. SCM Timișoara – 22 p;
8. CSU Alba Iulia – 21 p;
9. Sirius Tg Mureș – 17 p.
Primele trei clasate în această grupă se vor califica în play-off, unde se va juca eliminatoriu, după regula locul 1 vs. locul 8, 2 vs. 7, 3 vs. 6, 4 vs. 5.
SCMT are rezultate bune cu toate cele trei adversare din Grupa 6-9, adică cinci victorii și o singură înfrângere: 85-60 (d), 86-56 (a), cu Sirius; 80-93 (d), 73-63 (a), cu ICIM Arad și 78-72 (d), 77-68 (a), cu Alba Iulia.
Citește și:

Lupte memorabile în evenimentul anului la Timișoara: Flavius Biea, învins de Daniel Corbeanu în main...

Echipa de fotbal UVT a adus în România, pentru a doua oară, titlul de campioană europeană universita...

Timișoreanul Radu Benea, pregătit să își apere titlul de campion la viteză în coastă

Radu Benea este noul campion național la viteză în coastă

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026
























