Eveniment

Unde se ascundeau şase iranieni care încercau să treacă ilegal frontiera

Unde se ascundeau şase iranieni care încercau să treacă ilegal frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au depistat şase persoane din Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera, ascunse într-un loc special amenajat al unei autorulote.

Vineri, în jurul orei 01.45, la P.T.F Cenad, s-a prezentat pentru a ieşi din România cetăţeanul iranian T.M., în vârstă de 43 de ani posesor al unui document de refugiat emis de Suedia, conducând o autorulotă înmatriculată în Suedia. Acesta era însoțit de o persoană de sex feminin, cetățean suedez de origine iraniană K.O., în vârstă de 39 de ani.

Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în partea laterală a autorulotei, un compartiment improvizat.

Drept urmare, polițiștii de frontieră au deschis spaţiului special amenajat, descoperind  ascunși 6 cetățeni străini, trei bărbaţi, două femeie și un minor.

Din primele verificări, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni iranieni, adulții având vârste cuprinse între 28 şi 38 de ani, iar minorul având vârsta de 15 ani. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să ajungă în vestul Europei și au recurs la această metodă deoarece nu dețineau documente valabile.

Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului și pasagerei pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*