Social

Polițiștii locali din Timișoara, salvatorii oamenilor străzii din capitala Banatului

Polițiștii locali din Timișoara, salvatorii oamenilor străzii din capitala Banatului

Polițiștii locali au salvat de la hipotermie nu mai puțin de cinci oameni ai străzii din Timișoara, în cadrul unor acțiuni desfășurate pe timp de noapte, în ultimele zile.

Polițiștii locali au participat, nopțile trecute, alături de celelalte forțe din cadrul sistemului integrat de ordine și siguranță publică, la misiuni de salvare a oamenilor străzii aflați în pericol de a suferi din cauza hipotermiei ca urmare a temperaturilor extrem de scăzute înregistrate la Timișoara. Astfel, în nopțile de miercuri spre joi și joi spre vineri un număr de cinci persoane care dormeau în clădiri părăsite, în spatele unor instituții ori în apropierea scărilor de bloc, în condiții improprii, au fost depistate de polițiștii locali care au solicitat sprijinul Ambulanței pentru intervenție imediată în astfel de cazuri.

”Reamintim că se apelează la serviciile Ambulanței deoarece există posibilitatea ca persoanele căzute în stradă să sufere și de alte afecțiuni din cauza frigului extrem, fiind nevoie de intervenție medicală specializată”, ne-au informat oamenii legii. Pe lângă aceste acțiuni pe timp de noapte, polițiștii locali acționează și pe timp de zi pentru depistarea și preluarea din stradă a persoanelor fără adăpost care sunt ulterior predate către serviciile sociale, respectiv la centrul de pe str. Telegrafului.

De asemenea, polițiștii locali asigură permanent măsurile de supraveghere și păstrare a odinii publice în cazul centrului pentru oamenii străzii înființat de cațiva ani, pe timp de iarnă, pe strada Învățătorului nr. 2, unde zilnic sunt cazate în medie 32 de persoane.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*