Eveniment

Pe o asemenea vreme, circulaţi cu cel mult 30 km/oră. De ce au dat poliţiştii peste 200 de amenzi

Pe o asemenea vreme, circulaţi cu cel mult 30 km/oră. De ce au dat poliţiştii peste 200 de amenzi

Timp de patru zile, între 26 februarie – 01 martie, poliţiştii de la Rutieră au făcut razii în tot judeţul.

Astfel, au fost întocmite 4 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 239  sancţiuni contravenţionale, 31  dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 47  pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Au fost sancţionaţi şi 5 pietoni care nu au respectat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 34   permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor. De asemenea, au fost retrase 8  certificate de înmatriculare. În weekend poliţiştii rutieri continuă acţiunile.

RECOMANDĂRI:

  • Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei);

  • Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

  • Conform prevederilor legale în domeniu reprezintă obligaţie a conducătorului de vehicul.

  • Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare si dezaburire, pentru a vedea si a putea fi văzuţi in trafic.

          Câteva momente de circulație fără vizibilitate pot fi fatale.

  • Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri in condiţii de siguranţa atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile;

  • Echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;

  • Verificaţi periodic acumulatorul acestuia;

  • Nu bruscaţi comenzile si folosiţi cu preponderenta frâna de motor;

  • În zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz;

  • Operatorii de transport ce deţin autovehicule cu masă mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legala, de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele si pe drumurile stabilite.

  • Nu in ultimul rând, rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.

  • De asemenea, polițiștii reamintesc șoferilor că, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 km/h mai mică.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*