Eveniment

Accident între localitățile Sânandrei și Carani

Accident între localitățile Sânandrei și Carani

Accident rutier în această după-amiză în Timiș! Două persoane, printre care și un copil de nouă ani, au fost rănite.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost solicitat să intervină la un accident rutier între două autoturisme, pe DJ 692, între localitățile Sânandrei și Carani.

Potrivit oamenilor legii, vinovat de producerea accidentului este un șofer de 20 ani care a circulat cu viteză mare dinspre Sânandrei spre Carani, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens. Într-un autoturism se aflau trei persoane, doi adulți și un copil de 9 ani, iar în celălalt autoturism se afla doar șoferul care nu a necesitat îngrijiri medicale. Din primul autoturism, minora și un adult, au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.

La locul intervenției s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD și 9 subofițeri din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara și o ambulanță SAJ.

Pompierii militari au asigurat și măsurile PSI necesare.

 


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*