Social

ADID Timiș face investiții pentru eliminarea mirosului neplăcut de la deponeul Ghizela

ADID Timiș face investiții pentru eliminarea mirosului neplăcut de la deponeul Ghizela

Deponeul de la Ghizela va beneficia de mai multe investiții. Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș continuă lupta cu mirosul cauzat de deponeul de la Ghizela care le dă bătăi de cap locuitorilor. Astfel că autorităţile județene încearcă să găsească o soluție în acest sens.

Potrivit președintelui ADID Timiș, Traian Stancu, una dintre probleme este levigatul, lichidul care se scurge din deșeurile depozitate şi care nu pot fi procesate în totalitate de stația de epurare.“Legat de acel miros pe care îl reclamă OAT-urile din Belinț și localitățile din jurul comunei, marți voi fi la București, o să văd un filtru special pentru aceste mirosuri și am promisiunea Direcției de Dezvoltare a CJ Timiș că în șase luni vom monta acest filtru. Va reduce cu 95% mirosurile în zona respectivă, va fi un lucru benefic pentru cetățenii din zonă. Investiția o face CJ, dar printr-un fond de rulment al deponeului. Sunt banii produși de deponeul de deșeuri, prin taxele celor care aduc acolo deșeuri. Avem acolo în jur de 10 milioane lei, e o sumă pe care o folosim pentru dezvoltarea  acestui deponeu”, a explicat Traian Stancu, președinte ADID Timiș.

Reamintim, stația de levigat a fost finalizată în această iarnă în ceea ce privește mărirea capacității. Investiția în filtre și sistemul care va reduce substanțial mirosul neplăcut degajat de deșeuri este de 212.000 euro.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*