Cultură

Ioan Holender renunță la funcția de președinte de onoare în cadrul Asociației TM 2021. Ce spune primarul Robu

Ioan Holender renunță la funcția de președinte de onoare în cadrul Asociației TM 2021. Ce spune primarul Robu

Fostul director al Operei din Viena, Ioan Holender, o mare personalitate culturală a Timișoarei, s-a retras din funcţia de preşedinte de onoare al Asociaţiei Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Motivul? Nu a fost consultat în legătură cu acest proiect.

La înfiinţarea Asociaţiei Timișoara Capitală Culturală Europeană, în toamna a anului 2011, Ioan Holender a devenit și președinte onorific al organizaţiei. “Având în vedere că nu am fost nicicând consultat de Asociaţia Timişoara – Capitală Europeană a Culturii, deşi sunt Preşedintele de Onoare al acesteia, mă retrag din această funcţie pe care în fond nu am îndeplinit-o niciodată şi pe care nu mai doresc să o deţin. Vă rog să excludeţi numele meu din acest context. Sunt alături de intelectualii oraşului meu, personalităţi precum Tolcea, Ungureanu, Jecza, Vighi, Lupu Hausvater, Babeţi, Armanca, Gârboni, Murgu, s.a., care din câte am înteles, nu sunt implicaţi şi nici măcar consultaţi în privinţa Timişoara 2021. Pe de altă parte, ca Director Artistic al Asociaţiei Timişoara – Capitală Europeană a Culturii a fost angajat un cetăţean din Suedia, care nu are nicio tangenţă cu Timişoara şi care nici măcar nu cunoaşte limba română. Bineînţeles că nici despre alcătuirea boardului asociaţiei nu am fost informat, aflând doar deunăzi că şi soţul doamnei Neumann este unul dintre membrii acestuia”, se arată într-o scrisoare transmisă ATCEC.

La rândul său, edilul Nicolae Robu a declarat că “regret că s-a întâmplat asșa. Domnul Holender s-a simțit ignorat și chiar jignit de atitudinea avută față de dânsul dincolo de orice simpatie și antipatie. Domnul Holender este una din cele mai mari personalități culturale ale Timișoarei. Nu știu câți cetățeni au obținut funcții ca domnul Holender, directorul Operei din Viena. Noi avem datoria de a fi respectuoși și datoria de a folosi personalitatea lui spre promovarea orașului. Dânsul are dipsonibilitate. Din toate declarațile făcute, el iubește Timișoara. Voi sta de vorbă cu dânsul și îl voi invita să fie parte activă în viața culturală a Timișoarei. Mi-ar plăcea să revină și la nivelul Asociaței. Eu doresc ca domnul Holender să ni se alăture în viața culturală a Timișoarei”.

 

(Foto: ziarul Metropolis)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*