Eveniment

Un cetățean din Afganistan, depistat când intenţiona să treacă ilegal frontiera în Serbia

Un cetățean din Afganistan, depistat când intenţiona să treacă ilegal frontiera în Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiș, au depistat un cetăţean din Afganistan, solicitant de azil în România, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia.

Duminică seara, poliţiştii de frontieră de la Jimbolia au depistat, pe raza localității de frontieră la aproximativ 100 de metri de frontieră, un cetăţean străin care se deplasa din interiorul țării spre frontiera cu Serbia, pe jos.

Persoana în cauză, care nu îşi justifica prezenţa în zonă, a fost dusă la sediul Poliţiei de Frontieră Jimbolia, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cel în cauză este  cetăţean din Afganistan, în vârstă de 21 de ani, solicitant de azil pe teritoriul României. Din primele declarații a rezultat că acesta a încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge la familia sa.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmand a fi luate măsurile legale care se impun.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*