Social

Sute de notificări pentru timișorenii din zonele în care se formează rampe clandestine de deșeuri

Sute de notificări pentru timișorenii din zonele în care se formează rampe clandestine de deșeuri

Polițiștii locali au distribuit în ultima perioadă nu mai puțin de 760 de notificări timișorenilor care locuiesc în zonele în care se formează frecvent rampe clandestine de deșeuri, 15 persoane fiind deja sancționate pentru că și-au abandonat gunoaiele pe domeniul public.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat, în această perioadă, campania de notificare a cetățenilor care locuiesc în zonele în care se formează de obicei rampe clandestine de deșeuri, prin distribuirea către asociațiile de locatari și proprietari, până la ora actuală, a unui număr de 760 de notificări în toate zonele orașului în care s-a observat cu preponderență abandonarea de deșeuri pe domeniul public, menționând aici zone precum Platanilor, Lunei, Mangalia, Crizantemelor, Ana Ipătescu, Lacului, Amurgului, Cugir, Gârjoabă, Oglinzilor, Soarelui etc.

Notificările, lăsate de polițiștii loclai din capitala Banatului. conțin informații referitoare la actele normative care reglementează activitatea de depozitare a deșeurilor, respectiv sancțiunile care se aplică celor surprinși abandonând resturi în alte locuri decât cele special destinate, precum și locațiile în care se transportă resturile rezultate din construcții și amenajări interioare.

Simultan cu această campanie de informare, au continuat și acțiunile de depistare a persoanelor care abandonează deșeuri atât în cadrul pândelor organizate cât și ca urmare a identificării în baza imaginilor surprinse de camerele video. Oamenii legii au aplicat numai în luna ianuarie a anului 2018 un număr de 15 sancțiuni în valoare de 8.400 lei în cazul persoanelor depistate contribuind la formare acestor rampe clandestine de deșeuri. De asemenea, alte 169 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii locali din teren persoanelor care au fost surprinse aruncând resturi alimentare și nealimentare, hârtii, ambalaje, coji de semințe, precum și orice alte resturi, inclusiv chiștoace de țigări pe jos.

”Reamintim că potrivit HCL 371/2007 modificată, sancțiunile care se aplică pentru abandonarea de deșeuri sunt între 500 și 1.000 lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.500 lei pentru persoanele juridice”, susțin reprezentanții oamenilor legii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*