Eveniment

Razie fulger a poliţiştilor de la Rutieră

Razie fulger a poliţiştilor de la Rutieră

Poliţiştii rutieri au efectuat ieri o razie în Timișoara. În două ore, polițiștii au dat peste 60 de sancțiuni contravenționale.

Ieri, între orele 18.00-20.00, poliţiştii Biroului Rutier Timișoara şi cei din cadrul secţiilor urbane au efectuat o acţiune pe raza municipiului, la intersecţia Bulevardul Liviu Rebreanu și Calea Martirilor, în scopul impunerii respectării normelor rutiere în rândul conducătorilor auto, în special cu privire la respectarea indicatoarelor şi marcajelor rutiere.

Astfel, poliţiştii au aplicat 63 de sancţiuni contravenţionale, 54 dintre acestea fiind pentru nerespectarea indicatoarelor şi marcajelor rutiere.

Totodată, au fost sancţionaţi şi şoferii care nu purtau centura de siguranţă și pietonii care nu au respectat normele rutiere. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate este de peste 12.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au reținut în vederea suspendării două permise de conducere. Poliţiştii rutieri vor continua acţiunile în scopul combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*