Polițiștii Secției 1 Timișoara efectuează cercetări față de un tânăr, de 22 de ani, bănuit că ar fi sustras bunuri dintr-un autoturism.
În 10 ianuarie, cel în cauză ar fi spart geamul unui autoturism, parcat în Timișoara, iar din interior ar fi sustras o borsetă ce conținea un aparat medical, creând un prejudiciu în valoare de 1.500 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului.























