Economic

CCIA Timiș a inaugurat Punctul de Informare în cadrul Proiectului LaborNet

CCIA Timiș a inaugurat Punctul de Informare în cadrul Proiectului LaborNet

Eveniment importanta astazi la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. Astăzi a avut loc deschiderea oficială a Info Point-ului Timișoara, creat în cadrul proiectului LaborNet – Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră România-Serbia.

Este vorba despre un proiect care se înscrie pe linia preocupărilor CCIAT de a găsi soluții viabile la criza forței de muncă din județ, inclusiv prin facilitarea accesului cetăţenilor sârbi pe piaţa forţei de muncă din România, iar realizarea unui birou de informații sporește oportunitățile de angajare în zona transfrontalieră atât pentru personalul neocupat (cu precădere persoane din grupurile defavorizate) dar și pentru firmele cu dificultăți în găsirea forței de muncă.

Proiectul este implementat prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, asigurând suportul logistic și informații necesare companiilor din județul Timiș interesate să angajeze personal din Republica Serbia.“Una dintre activităţile cele mai importante din cadrul proiectului LaborNet este inaugurarea acestui Info Point şi menţinerea lui pe toată perioada de derulare a proiectului cât şi şi după. În casrul acestui Info Point se vor putea obţine informaţii atât de către persoanele care îşi caută angajaţi din non UE, gen acest proiect din republica Serbia, dar şi pentru persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă în România. Mai concret în acest proiect vom elabora un manual care va conţine paşii pe care o firmă trebuie să îi parcurgă pentru a angaja persoane neocupate din Serbia”, a transmis Cosmina Mirea, coordonator proiect.

La rândul său, directorul general al Camerei Regionale Kikinda, Tibor Horvat, a precizat: “Avem un număr mare de persoane fără un loc de muncă în zona Banatului sârbesc şi ar fi mai aproape să lucreze aici decât la Belgrad sau în alte părţi ale Serbiei. Fluctuaţia şi schimbul forţei de muncă ar trebui să se desfăşoare ca şi cum frontierele nu ar exista, pentru că de sute de ani am fost orientaţi unii spre ceilalţi şi ne-am susţinut reciproc. Avem persoane fără loc de muncă din toate domeniile, dar pot să vă spun unde avem lipsă de forţă de muncă. Avem nevoie de oameni pregătiţi în domeniul metalurgiei, sudură, lăcătuşerie şi nu veţi găsi persoane neangajate din aceste domenii. Iar în alte domenii este suficientă forţă de muncă ce se poate angaja, dar scopul acestui proiect era şi păstrarea forţei de muncă în apropiere de domiciliile lor, pentru că, chiar dacă se mută pe o perioadă mai lungă în România să păstreze locul de origine şi să se poată întoarce de exemplu la sfârşit de săptămână în Serbia”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*