Eveniment

Sute de cetățeni străini depistați de polițiștii Serviciului pentru Imigrări

Sute de cetățeni străini depistați de polițiștii Serviciului pentru Imigrări

Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Timiș au asigurat în 2017 managementul şederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 7.136 de persoane, dintre care 4.000 din state terţe și 3.136 cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistaţi 476 de străini în situaţii ilegale, fiind emise 50 decizii de returnare, returnati direct la frontiera 112, iar 314 străini au fost luați în custodie publică. Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 225 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 97.000 de lei.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Timis, în cursul anului 2017, au asigurat managementul şederii și rezidenței, pe raza judeţului, pentru 7136 de persoane dintre care 4000 străini din state terţe, cei mai mulţi din Serbia si Moldova şi 3136 de cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Franța, Italia,  si Germania.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntegirea familiei, membri de familie ai cetaţenilor români, UE, sau SEE, studii, angajare în muncă, sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

Astfel, în ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost primite 109 invitaţii, majoritatea fiind depuse pentru străini din Liban, Iran, Siria și Irak.

De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de şedere şi au fost emise 1698 permise de şedere, dintre care 1544 pentru şedere temporară şi 154 pentru şedere pe termen lung. Au fost eliberate 1039 de certificate de înregistrare şi 61 cărţi de rezidenţă.

În aceeaşi perioadă, au fost fost emise 205 avize de angajare/detașare pentru lucrători permanenți, detașați, înalt calificati, sezonieri și transfrontalieri.

Pe linia combaterii şederii ilegale, în perioada de referinţă au fost organizate 62 de acţiuni cu forţe proprii şi în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, în urma cărora au fost depistaţi 476 de străini în situaţii ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea/prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 50 de decizii de returnare prin care s-a stabilit obligaţia de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României, 112 au fost returnați direct la frontieră, iar 314 au fost luați în custodiie publică în vederea îndepărtării sub escortă.

Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 225 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 97.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor in România republicată, O.U.G. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale UE/SEE/CH şi O.U.G. 25/2014 privind încadrarea in muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor in România.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*