Eveniment

Jandarmii din Timiș și-au prezentat bilanțul în fața prefectului. Află ce a declarat Eva Andreaș

Jandarmii din Timiș și-au prezentat bilanțul în fața prefectului. Află ce a declarat Eva Andreaș

Marți, 23 ianuarie 2018, în sala “Aula Magna” a Universității de Vest din Timișoara, a avut loc evaluarea activității pe care efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara și ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș ”General Moise Groza” au desfășurat-o în anul 2017.

La activitatea de evaluare a participat, din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, colonelul Ionuț Cătălin Sindile, Prim adjunct al inspectorului general și Șef al Statului Major al Jandarmeriei Române. La eveniment a participat și Eva Georgeta Andreaș, Prefect al județului Timiș și, de asemenea, șefi ai instituțiilor publice cu care jandarmii cooperează și colaborează pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin.

Jandarmii și-au prezentat activitatea pe care au desfășurat-o pe parcursul anului ce a trecut, în contextul regional ce poziționează instituția ca promotor al culturii de securitate. În alocuțiunile ce au avut loc, a fost reliefat faptul că Jandarmeria are un rol important în asigurarea climatului de ordine și siguranță în rândul cetățenilor și că acest deziderat se obține prin efortul comun al tuturor instituțiilor cu care cooperează și colaborează.

”Le mulţumesc pentru invitaţia de a le fi alături cu ocazia trecerii în revistă a realizărilor anului trecut şi îi felicit pentru întreaga activitate desfăşurată, care stă sub semnul profesionalismului, al eficienţei şi al dedicaţiei”, a spus Eva Andreaș, prefectul județului Timiș, la finalul întrunirii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*