Social

Polițiștii locali și cei de la Secția 1, razie în mijloacele de transport în comun din Timișoara

Polițiștii locali și cei de la Secția 1, razie în mijloacele de transport în comun din Timișoara

Polițiștii locali și cei de la Secția 1 Poliție Urbană din Timișoara au format echipe mixte pentru a descuraja hoții care își fac veacul prin mijloacele de transport în comun din capitala Banatului, dar și pentru a surprinde oamenii care călătoresc ilegal.

Echipați în uniforme, dar, mai ales în civil, polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban au acționat săptămâna trecută împreună cu polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Urbană în mijloacele de transport în comun din Timișoara cu scopul principal de a preveni furturile din buzunare și poșete, dar și alte fapte de natură infracțională și contravențională.

Patrulele mixte au acționat atât dimineața cât și după-amiaza pe principalele linii pe care s-au constatat încălcări alte legislației. Pe lângă activitatea de prevenire, au fost aplicate și sancțiuni contravenționale în cazul a 34 de persoane, în valoare totală de 7.380 lei pentru fapte precum consum de alcool, lipsa documentelor de călătorie, fumat în stații, dar și în mijloacele de transport, comerț ambulant, etc.

Persoanele care apelau la mila publică în tramvaie au fost transportate de polițiștii locali către serviciile sociale. Astfel de acțiuni comune cu celelalate forțe din cadrul sistemului integrat de ordine și siguranță publică sunt organizate periodic, în plus față de patrulările zilnice ale polițiștilor locali din cadrul Biroului Transport Urban, de-a lungul ultimelor luni fiind organizate acțiuni comune și cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*