Economic

Forum pentru Identificarea de Parteneri în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia

Forum pentru Identificarea de Parteneri în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia

Secretariatul Comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara, organizează în data de 29 ianuarie la Reșița, evenimentul „Forum pentru Identificarea de Parteneri” (Partner Search Forum).

Forumul pentru Identificarea de Parteneri se adresează potenţialilor aplicanţi din aria eligibilă a Programului, atât din România, cât şi din Republica Serbia, având ca scop promovarea parteneriatului româno-sârb prin sprijinirea potenţialilor aplicanţi în identificarea unor parteneri transfrontalieri de proiect şi obţinerea unor informaţii tehnice în vederea accesării finanţării acordate în cadrul celui de-al doilea apel pentru propuneri de proiecte al Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

Potenţialii aplicanţi pot fi reprezentanţii autorităţilor publice locale, organizaţiilor non-guvernamentale, asociaţiilor non-profit, universităţilor, institutelor de cercetare, etc. din aria eligibilă a programului, respectiv județele: Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți din România și districtele Banatul de Nord, Banatul Central, Banatul de Sud, Braničevski, Borski și Podunavski din Republica Serbia.

Lansat în data de 27 noiembrie 2017, cel de-al doilea apel pentru propuneri de proiecte din cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia este finanțat prin intermediul Instrumentului de Asistență pentru Preaderare (IPA II), cu sprijinul Uniunii Europene și al guvernelor celor două state implicate în program.

Suma alocată celui de al doilea apel de propuneri de proiecte este de aproximativ 20 de milioane de euro, putând fi finanțate proiecte pe 4 axe prioritare, în domeniile: promovării ocupării forței de muncă și serviciilor pentru o creștere favorabilă incluziunii, protecția mediului și managementului riscurilor, mobilitate sustenabilă şi accesibilitate, precum și atractivitate pentru turism sustenabil. Propunerile de proiecte pot fi depuse până în data de 30 martie 2018, ora 16.00, ora locală a României. Depunerea proiectelor se va face exclusiv electronic, prin accesarea portalului e-MS: http://ems-rors.mdrap.ro.

În perioada ianuarie 2018 – martie 2018, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara, împreună cu autoritățile de implementare a Programului, vor organiza în România și Serbia mai multe evenimente de informare și promovare a celui de al doilea apel pentru propuneri de proiecte. Potențialii beneficiari, precum și toți cei interesați de cooperarea transfrontalieră româno-sârbă în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia pot obține mai multe informații accesând Ghidul Aplicantului disponibil pe  site-ul: www.romania-serbia.net.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*