Social

E plin de colibe cu ”dubioși” pe terenurile neîngrijite din Timișoara și de la marginea orașului

E plin de colibe cu ”dubioși” pe terenurile neîngrijite din Timișoara și de la marginea orașului

Nu mai puțin de 17 persoane care se adăposteau în colibe improvizate pe terenuri virane de pe strada Grigore Alexandrescu au fost evacuate de polițiștii locali din Timișoara, proprietarii terenurilor fiind somați să igienizeze zona.

Polițiștii locali au acționat zilele trecute în zona Mehala – Grigore Alexandrescu, în apropierea clădirii în construcție a Spitalului Municipal, unde existau sesizări că persoane fără adăpost și-au improvizat colibe pe terenurile virane de aici, fără acordul proprietarilor. În urma verificărilor la fața locului au fost depistate un număr de 17 persoane, dintre care 10 minori, care locuiau în mai multe barăci construite ilegal. În cazul acestora, polițiștii locali au luat măsura încredințării lor către serviciile sociale în vederea luării măsurilor de reintegrare, iar cei care provin din alte localități au fost îndrumați către domicilii.

Mai mult, fiind vorba despre terenuri proprietate privată, s-au înaintat proprietarilor somații cu termen de intrare în legalitate pentru luarea măsurilor de igienizare a locațiilor respective astfel încât persoanele fără adăpost care adună gunoaie în jurul lor și își improvizează astfel de locuințe să nu se întoarcă.

Polițiștii locali vor verifica în cursul acestei săptămâni dacă proprietarii s-au conformat și au luat măsurile de igienizare. Anul trecut, polițiștii locali au identificat un număr de 80 de astfel de locații în care s-au adăpostit persoane fără adăpost pe raza municipiului Timișoara.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*