În week-end, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 311 de sancțiuni contravenționale șoferilor indisciplinați.
În perioada 19-21 ianuarie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.
Astfel, poliţiştii au constatat 6 infracțiuni și au aplicat 311 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor rutiere.
Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 28 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi limitelor legale de viteză.
De asemenea, au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Citește și:

Incendiu la un autobuz cu 52 de pasageri, lichidat rapid de pompierii din Sânnicolau Mare/Foto

Percheziții DIICOT la Timișoara într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc/Foto

Al doilea incendiu de autotren pe autostrada A1, în Timiș. Semiremorcă cu piese auto, cuprinsă de fl...

Incendiu puternic la o biserică de lemn din Săcălaz: 28 de pompieri au intervenit

400 de kilograme de articole pirotehnice interzise, ridicate de polițiști în Timișoara
























