Administrație

Primarul Nicolae Robu: “Vom finaliza lucrările la tronsonul Constructorilor-Măcin”

Primarul Nicolae Robu: “Vom finaliza lucrările la tronsonul Constructorilor-Măcin”

Se anunță noi șantiere în oraș! Municipalitatea timișoreană va demara lucrări de infrastructură, asfaltarea unui tronson din Inelul IV de circulație.

Vorbim de porțiunea de drum de la strada Constructorilor până la strada Măcin, pe o lungime de 1,6 km. Lucrările la Inelul IV de circulaţie al Timişoarei au început în timpul fostei administraţii, când au fost amenajate doar câteva tronsoane de drum.

În privința centurii de ocolire, pentru care termenul de selecție al ofertelor a fost amânat din nou, edilul speră ca lucrarea să fie finalizată în anul 2020.“Inelul IV este o prioritate a orașului și este cu atât mai mare cu cât Timișoara nu dispune de centură. Are acel tronson între drumul Aradului și Lugojului, o nimica toată. Problema critică este lipsa centurii între drumul Lugojului și drumul spre Stamora Moravița. Aici ne arde cel mai tare să avem un tronson de centură ocolitoare. Estimez că prin 2020 vom ajunge să avem acel tronson de centură. M-aș bucură să se realize cât mai repede, dar după cum merg lucrurile nu sunt mari speranțe. Inelul IV va fi o prioritate să suplinim prin el cât mai mult din absența centurii. Și vom finaliza în 2018 lucrările la tronsonul strada Constructorilor- strada Măcin, făcând în zona Măcin și un racord la strada Demetriade până în acea zonă”, a explicat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

O altă arteră importantă și mult așteptată de locuitori pentru a fi reabilitată este strada Grigore Alexandrescu.“Vom da drumul la lucrări pe o stradă foarte importantă dintre Calea Aradului și Calea Torontalului, strada Grigore Alexandrescu. Se așteaptă de mult modernizarea acestei străzi. Cel puțin acest tronson dintre Calea Aradului și Calea Torontalului va fi realizat și vor dispărea toate problemele din zonă cu care cetățenii s-au confruntat până acum”, a conchis edilul.

În plus,  se va lucra și la străzile de la periferie pentru a încuraja șoferii să aleagă aceste rute și să ocolească centrul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*