Criminalistica reprezintă partea știițifică a Poliției Române. Dacă vrei să devii criminalist, trebuie să fii pasionat de acest domeniu, să ai o atenție deosebită la detalii și răbdare, dar și să ai studii de specialitate. Dacă crezi că ești potrivit, te poți înscrie, până pe 19 ianuarie, pentru a ocupa unul dintre aceste posturi puse la dispoziție de Poliția Română.
Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România; cunosc limba română, scris şi vorbit; au vârsta minimă reglementată de prevederile legale; au capacitate deplină de exerciţiu; au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza fișei de aptitudine în muncă, eliberată de structura de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și pe baza examinării psihologice efectuate de către psihologi din cadrul Centrului de Psihosociologie al MAI.
Informații utile despre posturile scoase la concurs din sursă externă la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române: https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-concurs-pentru-ocuparea-cu-personal-recrutat-din-sursa-externa-a-postului-vacant-de-personal-contractual-expert-ii-la-institutul-national-de-criminalistica-serviciul-expertize-fizico-chimice-tematica-si-bibliografia-recomandate.
Aici găsiți informații referitoare la posturile pe care le poți ocupa la nivelul IPJ Timiș:
https://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-teritoriale/timis.