Eveniment

3.000 de euro, paguba făcută de un hoţ unei familii din Timişoara

3.000 de euro, paguba făcută de un hoţ unei familii din Timişoara

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara au identificat un bărbat, de 34 de ani, bănuit că ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 3.000 de euro dintr-o locuință.

În noaptea de 12 spre 13 noiembrie 2017, cel în cauză,prin forțarea unui geam, ar fi pătruns într-o locuință situată înTimișoara, iar din interior ar fi sustras bijuterii, ceasuri de mână și un telefon mobil.

Prejudiciul creat se ridică la aproximativ 3.000 de euro.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Ulterior, pe numele acestuia magistrații au emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale bănuitului, precum și pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*