Sănătate

Sute de pacienți petrec noaptea dintre ani în spital

Sute de pacienți petrec noaptea dintre ani în spital

Aproximativ 230-250 de pacienţi vor petrece Revelionul şi primele zile din 2018 în Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Pentru toţi aceştia în cele trei blocuri alimentare ale spitalului se pregăteşte un meniu de sărbătoare.

Încercăm să le facem pacienților, care sunt departe de familie, o bucurie cu ocazia acestei sărbători. Dorim să simtă aceste zile deosebite si să se însănătoşească cât mai grabnic!”, a spus asistent dietetician, Mădălina Cervid.

Pacienţii internaţi în aceste zile la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara vor avea parte de un meniu special cu prilejul trecerii dintre ani. Acesta este adaptat totuşi patologiilor pentru care se află sub supraveghere și nu vor lipsi tradiţionalele sarmale cu mămăliguţă şi afumătură, friptura sau cozonacul și portocalele.

Prin urmare, în dimineaţa primei zile a anului vor primi unt și tradiționalele mezeluri. La masa de prânz se va servi ciorbă ţărănească de curcan și sarmale cu mămăliguță și afumatură pentru pacienţii care nu trebuie să ţină dietă. Pentru cei care au de respectat un regim, sarmalele vor fi înlocuite cu un meniu format din friptură din piept de pui, piure de cartofi și salată de sfeclă. Ca desert se vor servi cozonac sau napolitană și portocale.

În 1 ianuarie va fi servit tot un meniu special. Pentru pacienţi se pregăteste ciorbă de legume cu perisoare şi piure de cartofi cu friptură de porc şi salată de sfeclă. Pentru cei care au restrictii alimentare piureul de cartofi va fi înlocuit cu cartofi natur şi cu friptură de pui. Desertul va fi format tot din cozonac sau napolitană si portocale”, a transmis asistent dietetician, Mădălina Cervid.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*