Luni dimineaţă, poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice din Timiș împreună cu polițiștii Secției 5 Rurale Belinț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au efectuat 3 percheziţii domiciliare pe raza localităților Brestovăț, Șuştra și Coşari, la locuințele unor bărbați bănuiți de contrabandă.
Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că ar fi comercializat pe raza localităților Brestovăț și Topolovățu Mare, țigări nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.

Activitățile desfășurate vizează trei bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 59 de ani, presupuse a fi implicate in comiterea infracțiunii.
În urma perchezițiilor, la locuințele celor în cauză, polițiștii au descoperit peste 75.000 de țigarete care au fost ridicate în vederea confiscării.
Cele 3 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, un bărbat de 50 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.
Citește și:

Poliția Rutieră Timiș intensifică verificările în trafic în cadrul acțiunii europene „ROADPOL – Alco...

Rețea de trafic de migranți destructurată la Timișoara: 900 de euro pentru fiecare migrant transport...

Tânăr de 25 de ani, reținut pentru tâlhărie calificată pe o stradă din Lugoj

Doi oameni accidentați in fata mall-ului din Șagului

Bărbat rănit într-un accident la Timișoara
























